alexandru-filip

Alexandru Filip

Director General Adjunct Purcari Wineries

Ziare.com: Veți deveni noul CEO Purcari de la 1 ianuarie 2025. Ce aveți în agendă în prima parte a mandatului: continuitate sau schimbări strategice?

Alexandru Filip: Avem în plan să implementăm strategia pe care am aprobat-o în octombrie și pe care am comunicat-o investitorilor noștri. Această strategie vizează atât continuitate, din punct de vedere al excelenței în vinificație, pe care Purcari a demonstrat-o în toți anii aceștia, cât și o transformare a funcțiilor comerciale și digitalizarea companiei, astfel încât să putem să creștem atât profitabil cât și eficient.

Alexandru Filip: În mare, este vorba de o dezvoltare a piețelor pe care suntem deja prezenți România, Moldova, Bulgaria, Polonia, China și Statele Unite, cât și despre dezvoltarea unor piețe noi, dezvoltarea unor game noi de produse, care să ne permită să creștem și consolidarea operațiunilor, astfel încât să obținem sinergie operaționale, crescând astfel și profitabilitatea în paralel cu creșterea vânzării.

Ziare.com: Deși Purcari a mai fost la Quarterly Report, dumneavoastră sunteți pentru prima dată aici. Cum vi se pare evenimentul, inclusiv din perspectiva comunicării cu investitorii din sală?

Alexandru Filip: Evenimentul abia a început, deci urmează să văd și restul. Până acum, mi se pare o inițiativă extrem de binevenită. Ne permite să interacționăm direct, nu doar prin prezentări, ci și prin discuții informale cu investitorii noștri sau cu potențiali investitori, mai ales retail, ceea ce e un lucru bun, pentru că de obicei avem ocazia să interacționăm cu investitorii instituționali. Deci, mă bucur să fiu aici, sper să mai am ocazia și altă dată.